Navalnîi, apel către liderii occidentali și către directorii generali Meta și Google: ”Luptați împotriva propagandei de stat a Rusiei printr-o campanie masivă pe rețelele sociale”

Navalnîi, apel către liderii occidentali și către directorii generali Meta și Google: ”Luptați împotriva propagandei de stat a Rusiei printr-o campanie masivă pe rețelele sociale”
Alexei Navalnîi | Foto - Instagram
Publicat: 15/04/2022, 11:35
Actualizat: 15/04/2022, 11:40

După ce a fost condamnat la încă 9 ani de închisoare pentru ”fraudă” și ”sfidarea instanței”, Alexei Navalnîi – critic vehement al lui Vladimir Putin și figura centrală a opoziției din Rusia – a făcut un apel către liderii occidentali, dar și către cei care coordonează marile rețele sociale ale lumii.

Apelul lui Navalnîi, aflat în închisoare, survine în momentul în care mass-media de stat din Rusia – care este obligată să prezinte conflictul din Ucraina în parametri impuși de Kremlin – beneficiază de o triplare a finanțării în lunile ianuarie-martie (7,4 miliarde de ruble, respectiv 210,5 milioane de dolari), comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Rușii sunt dezinformați constant, prin intermediul mass-media de stat din Federația Rusă și nu au habar de ceea ce se întâmplă, cu adevărat, în Ucraina, spune Navalnîi.

”O campanie națională uriașă anti-război va începe cu o campanie de publicitate”

Alexei Navalnîi a transmis că o astfel de campanie ar trebui să vizeze ”pierderile reale monstruoase ale armatei Rusiei”, activele oficialilor și oligarhilor sancționați, creșterea prețurilor, dar și mesajul că  și „ne-ar fi tuturor mai bine fără acest război”.

”Avem nevoie de reclame. O mulțime de reclame. O campanie națională uriașă anti-război va începe cu o campanie de publicitate”, a scris Navalnîi într-o serie de postări pe Twitter, adresându-se liderilor din SUA, Marea Britanie și UE, dar și directorilor generali Meta și Google, Mark Zuckerberg și Sundar Pichai.

”Adevărul este că majoritatea cetățenilor ruși au o viziune complet distorsionată asupra a ceea ce se întâmplă în Ucraina”, a mai transmis disidentul rus.

Pedepse de închisoare de până la 15 ani pentru cei care răspândesc ”știri false” despre armata rusă

Președintele Vladimir Putin a aprobat luna trecută un proiect de lege care introduce pedepse de închisoare de până la 15 ani pentru cei care răspândesc așa-zise ”știri false” despre armata rusă.

Legea a fost deja folosită împotriva a 80 de persoane, printre care profesori, artiști, polițiști, funcționari publici, potrivit informațiilor furnizate de The Moscow Times.

”Despre ce fel de sociologie este de vorbit atunci când pui întrebarea «Susțineți războiul din Ucraina?», iar răspunsul «nu» ar putea duce la 15 ani de închisoare pentru sociolog, respectiv pentru intimat?”, conchide Alexei Navalnîi.

”Ar trebui tratați ca niște criminali de război”

Manipularea media ordonată de la Kremlin l-a oripilat pe  disidentul rus Alexei Navalnîi, iar acesta a scris că ar trebui tratați ca niște ”criminali de război” cei care denaturează adevărul despre tot ceea ce se întâmplă în Ucraina.

”Războinicii (n.red. – cu referire la jurnaliștii aserviți Moscovei și lui Vladimir Putin) ar trebui tratați ca niște criminali de război. De la redactori-șefi la gazde de talk-show și la editorii de știri, ar trebui să fie sancționați acum și judecați într-o zi”, a mai scris disidentul rus.

După ce Rusia a invadat Ucraina – iar președintele Vladimir Putin a declarat că, de fapt, este vorba despre o ”operațiune militară specială” -, Alexei Navalnîi a declarat că războiul a fost declanșat și coordonat de un regim pe care l-a etichetat drept ”criminal”.


Citește și:

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Asociația de proprietari are interzis. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Când a apărut primul dinozaur cu sânge cald?
×